Shunji Iwai este în primul rând un creator al scenelor, al momentelor memorabile şi abea apoi un regizor şi scenarist al întregului. Acesta este unul dintre motivele pentru care filmele sale se pot asemăna cu video-clipuri muzicale. Celelalte sunt stilul de a filma şi edita şi felul în care se foloseşte de muzică.
Datorită preocupării pentru crearea de momente, continuitatea şi cursivitatea scenariului, implicit verosimilul întâmplărilor, trec în plan secund, îşi pierd din importanţă. De aceea spectatorul preocupat de firul acţiunii, căutând o anume logică a întâmplărilor, va trece mai greu peste unele libertăţi pe care şi le ia Shunji Iwai ca scenarist.
"Hana & Alice" e un film simplu în acţiune, dar dificil de gustat. Dificil tocmai pentru că cere spectatorului să-şi suspende critica asupra realismului său şi a unei anume continuităţii a întâmplărilor. Ar mai fi şi gustul uşor cam dulce, puţin siropos al întregului, amintind de unele anime-uri japoneze. Odată acceptate însă aceste convenţii, "Hana & Alice" poate fi un film frumos.
Să
vorbeşti despre subiectul filmului referindu-te la dragostea platonică pentru
acelaşi băiat a celor două prietene care tocmai au intrat în primul an de liceu
ar însemna să ratezi miza realizării lui Shunji Iwai.
Să creeze imagini şi
stări prin care să aducă, de multe ori nostalgic, amintirea şi aroma adolescenţei şi
să facă toate astea în aşa fel încât impresiile să rămână cât mai mult timp,
aceasta pare a-şi propune în fond regizorul aici.
Din acest punct de vedere, filmul lui Iwai este
o reuşită iar scene precum cea cu telefonul uitat pe pod sau apariţia lui Astro
Boy, deşi fără un rol în dezvoltarea acţiunii şi de o anume gratuitate, sunt
subtil frumoase şi reuşesc să fie memorabile.
La momentul "Hana & Alice", Shunji Iwai era un regizor matur, confirmat de critică şi public, şi care-şi permitea să lucreze cu o echipă profesionistă. Alături de el în echipa tehnică, long time collaborators, Noboru Shinoda, director de imagine şi cameramanul Takeshi Nakasu. La fel, o seamă de actori buni cu câteva prezenţe de marcă chiar şi în rolurile mici. De urmărit apariţiile cameo ale unora precum Takao Osawa (All About Lily Chou-Chou) în rolul fotografului manager de proiect sau Abe Hiroshi şi Hirosue Ryoko, actori populari în Japonia apărând aici în roluri pasagere.
Actriţele principale, Anne Suzuki (Hana) şi Yû Aoi (Alice), perfect alese în spiritul filmului, reuşesc nu doar să facă reale cele două personaje, dar, prin jocul şi carisma lor, aduc un plus valoare întregii producţii.
O observaţie la alegerea actorilor de către Shunji Iwai: toţi sunt drăguţi. Dacă adaugi la asta imaginea frumoasă şi muzica senină şi ... frumoasă, înţelegi de unde vine gustul puţin cam dulce de care vorbeam la început. De gustibus. Pentru cineva obişnuit cu serialele anime japoneze, s-ar putea să fie o combinaţie perfect echilibrată. Eu nu sunt, dar chiar şi aşa, mi-a plăcut. Căci dacă nu, nu v-aş mai fi povestit.
Să nu uit, muzica este compusă de Shunji Iwai.
Se
întâmplă să scriu la unele scenarii şi câţiva ani. Uneori las lucrul perioade
lungi de timp şi când mă întorc din nou la acel scenariu încerc să-mi amintesc
din memorie scenele notate. Recitind apoi, dacă găsesc o scenă bună, dar pe
care nu mi-am amintit-o, înseamnă că mă pot lipsi de acea scenă. (S. Iwai, interviu - trad. de pe asiapacificarts.usc.edu)
FIN
