Rating:

     Takeshi Kitano a devenit preocupat de pictură în perioada facultăţii. Pentru că îşi pierduse interesul pentru studiile tehnice pe care le urma, îşi petrecea timpul cu studenÅ£i de la institutele de arte, discutând ÅŸi citind studii de gen. A fost perioada în care Kitano, având mult timp liber, s-a cultivat: a citit literatură ÅŸi critică de artă, a mers la expoziÅ£ii, a ascultat muzică, s-a pus la curent cu viaÅ£a culturală din Tokyo.

     ÃŽntr-un mod neaÅŸteptat, cu acest timp Kitano se reîntâlneÅŸte douăzeci de ani mai târziu, într-o vreme în care se afla excedat de munca pentru show-urile TV ÅŸi dezamăgit de felul în care erau percepute filmele sale (perioada "Getting any?"). Era anul 1994 când Takeshi suferea un grav accident de motocicletă. Procesul de recuperare avea să îl Å£ină departe de obligaÅ£iile obiÅŸnuite timp de aproape un an de zile. AÅŸadar, forÅ£at de imobilitate, se apucă de pictură. A fost mai mult decât un mod de a-ÅŸi recupera reflexele motrice ÅŸi de a-ÅŸi umple timpul, a fost o ocupaÅ£ie în care a pus pasiune ÅŸi în care a căutat ÅŸi a găsit cunoaÅŸtere ÅŸi satisfacÅ£ie. ExperienÅ£a acestui timp e de găsit în "Hana-Bi".

     DeÅŸi după recuperare Takeshi Kitano a revenit treptat la viaÅ£a aglomerată de dinainte, preocuparea pentru pictură a rămas. Astfel că, 5 ani mai târziu, în 2010, când i se propune o expoziÅ£ie la "Fondation Cartier pour l'art contemporain" de către directorul fundaÅ£iei, Hervé Chandès, Kitano va accepta.

I still haven't figured out why a prominent institution like the Fondation Cartier would want to hold an exhibition of my work. (T. Kitano)

     FranÅ£a culturală a lui 2010 avea să-i aducă chiar mai mult decât atât. Astfel, la vernisajul expoziÅ£iei, i se acordă distincÅ£ia de "Commander of the Order of the Arts and Letters", oferită anual de ministerul de cultură francez ca recunoaÅŸtere a contribuÅ£iilor din domeniile artei ÅŸi literaturii. ÃŽn plus, în paralel cu această expoziÅ£ie, de-a lungul a mai mult de două luni, la sala cinema-ului de la Centre Pompidou, a rulat retrospectiva tuturor filmelor sale. ÃŽn aceeaÅŸi perioadă Takeshi Kitano îşi lansează ultimul său film în FranÅ£a: "Achilles and the Tortoise". 

     "Achilles" este în primul rând o satiră la adresa diferitelor grupuri de oameni din artă: curatori de expoziÅ£ii ÅŸi vânzători de tablouri, studenÅ£i, artiÅŸti, public. Secundar, el pune ÅŸi problema creaÅ£iei artistice în sine. Oricum am privi, situaÅ£iile sunt mai degrabă comice decât revelatoare.

     ÃŽmpărÅ£irea filmului în trei mari părÅ£i se face aproape natural:

     - Prima parte se întinde până la plecarea personajului principal (Machisu) la orfelinat ÅŸi povesteÅŸte copilăria acestuia ÅŸi pasiunea sa pentru pictură. Această parte se distinge prin atenÅ£ia la detalii în crearea mediului în care se petrece acÅ£iunea ÅŸi prin felul liniar ÅŸi cuminte în care sunt conduse evenimentele; deÅŸi există ÅŸi aici câteva întâmplări bizare, nici una nu deturnează firul acÅ£iunii. De remarcat dexteritatea lui Kitano în acest exerciÅ£iu de cinematografie clasică, mai puÅ£in obiÅŸnuit stilului său. 

     - A doua parte, cea mai scurtă, cuprinde anii de tinereÅ£e ai lui Machisu. Student la pictură, acesta e în căutarea unui crez artistic ÅŸi a unui stil propriu. Merge la cursuri, experimentează noi expresii artistice  ÅŸi se întâlneÅŸte cu colegii cu care îşi petrece timpul liber, discută despre artă sau se distrează în bar. ÃŽncă nu e clar dacă are sau nu talent. Are ÅŸi un job unde îşi cunoaÅŸte viitoarea soÅ£ie. DeÅŸi păstrează din prima parte felul liniar de a povesti lucrurile, experimentele artistice făcute de Machisu împreună cu colegii săi ne pregătesc pentru ciudăţeniile din ultima parte.

     - ÃŽn a treia parte sunt adunate, fără o ordine anume, experimentele ÅŸi încercările, de multe ori absurde, prin care Machisu, ajutat ÅŸi de soÅ£ie, urmăreÅŸte să-ÅŸi facă un stil propriu ÅŸi să creeze ceva care să-l impună pe piaÅ£a artistică. Aceste scene devin ÅŸi mai amuzante dacă privitorul ÅŸtie câte ceva despre curentele mari în pictura modernă ÅŸi exponenÅ£ii lor. Fragmentarea, absurdul ÅŸi umorul experimentelor artistice amintesc de "Getting any?"

     "Achilles" este al doilea film, după "Zatoichi", în care Kitano foloseÅŸte mai mulÅ£i actori consacraÅ£i ai cinematografiei japoneze: Masato Ibu (dealer de artă), Akira Nakao (tatăl), Ren Osugi (unchiul), Yurei Yanagi (Machisu în tinereÅ£e), Kumiko Aso (soÅ£ia, în tinereÅ£e), Kanako Higuchi (soÅ£ia, la maturitate). Filmul are de câştigat datorită acestor prezenÅ£e.

     Ca ÅŸi în "Hana-Bi", toate desenele ÅŸi picturile din film sunt făcute de Takeshi Kitano.

     Cu "Achilles" se încheie trilogia auto-reflexivă a lui Kitano, "Takeshis" ÅŸi "Glory to the filmmaker" fiind celelalte. Trei filme care pun în discuÅ£ie trei pasiuni: actoria, regia ÅŸi pictura. Dintre acestea, "Takeshis" îmi pare de departe cel mai reuÅŸit. Cred însă că e ÅŸi cel mai greu de cuprins.

Continuare