Takeshi Kitano nu şi-a propus niciodată să facă un film de epocă. Cu atât mai puţin unul având un personaj simbolic precum Zatoichi, pe care să-l joace chiar el. Rugat însă insistent de o veche prietenă (Madame Chieko Saito), a trebuit să accepte proiectul deşi nu el îl iniţiase. Situaţia s-a mai întâmplat doar la primul lui film, "Violent cop", început de Kinji Fukasaku, dar preluat de Kitano.
Zatoichi este un personaj în jurul căruia, în Japonia, s-au construit o mulţime de filme şi seriale TV. Cele mai multe dintre aceste roluri au fost jucate de un singur actor, de-a lungul a aproape 30 de ani de carieră, Shintaro Katsu. În aceste condiţii, pentru Kitano, să regizeze şi să-l joace pe "Zatoichi" era o sarcină cel puţin delicată.
This project was offered to me by other people, so I feel I wasn't in the position of an artist, but more of an artisan. I was asked to create something, so I made it with the intention of pleasing those people. It wasn't my original project, but despite those constraints I tried to enjoy myself as much as possible and give my own twist to the character. (T.K. interview by Tom Mes)
Takeshi a văzut "Zatoichi" ca pe un teren de joacă. Un mediu în care, respectând câteva reguli, poţi construi liber. Şi acesta este meritul lui "Zatoichi-Kitano": păstrând atmosfera şi regulile de bază ale unei creaţii de epocă (perioada Edo), filmul e o construcţie diferită de tot ce s-a făcut înainte. Cu umor, puţin parodic, puţin (auto)ironic, dar apropiindu-se cu respect şi bine documentat de timpul evenimentelor ilustrate, "Zatoichi" se constituie într-o poveste aproape modernă despre lucruri foarte vechi.
În general nu-mi plac adaptările moderne după subiecte clasice - nici în film, nici în teatru, nici în muzică. Excepţiile sunt puţine, "Zatoichi" e printre ele şi, din punctul ăsta de vedere, e o reuşită. Dar, atenţie, Kitano nu face artă modernă, ci Enterteinment, distracţie nouă, una de bună calitate.
Pentru asta, regizorul a ajustat puţin
imaginea consacrată a lui Zatoichi, iar povestea are mai puţin legătură cu aventurile
clasice ale eroului. Filmul se vede aşadar foarte bine şi fără un background
cultural în ceea ce priveşte istoria personajului principal.
Stilistic, există câteva particularităţi faţă de filmografia lui Kitano de până la acel moment. Lipsesc cadrele lungi şi fixe, camera este mult mai des în mişcare, iar violenţa este ceva mai arty faţă de cum o ştim din filmele lui cu Yakuza. În plus, coloana sonoră nu mai este făcută de Joe Hisaishi. Kitano alege pentru prima oară să lucreze cu altcineva muzica de film. Şi desemnarea lui Keiichi Suzuki este una fericită.
Cu tot respectul şi admiraţia pentru munca lui Joe Hisaishi la animaţiile studiourilor Ghibli, eu cred că muzica lui în filmele lui Kitano a fost, de multe ori, puţin paralelă cu acţiunea, cu imaginile, cu filmul. Ca şi cum Hisaishi nu ar fi ştiut prea bine pentru ce anume făcea muzica. Într-un fel, chiar acesta era şi cazul, căci, de multe ori, Kitano îi descria doar în câteva cuvinte acţiunea filmului şi scenele unde avea nevoie de muzică.
Oricum ar fi, Zatoichi e un film în care muzica şi imaginea sunt în deplină concordanţă, unite aproape organic. Momente cum sunt cel în care patru ţărani dau cu sapa în ritmul muzicii, dansul paparudelor în ploaie sau cel în care constructorii unei case, mânuindu-şi uneltele, dau ritmul coloanei sonore sunt foarte reuşite, originale şi speciale. Totul culminează cu stepul japonez din final.
Fanii filmelor asiatice e posibil să şi-l
amintească pe Keiichi din rolurile secundare făcute în câteva din filmele lui Shunji
Iwai (Love Letter, Pikunikku, Swallowtail Butterfly).
Keiichi Suzuki (soundtrack composer)
Zatoichi este primul film în care Kitano aduce atâţia actori importanţi, consacraţi, ai scenei japoneze de film. Acest lucru era necesar pentru că, în ultimă instanţă, "Zatoichi" este un film clasic şi are nevoie de asemenea prezenţe. Iată câteva dintre nume:
Tadanobu Asano (Hattori Genosuke) este atât de cunoscut în filmul asiatic, dar şi printre cinefilii din toată lumea, încât nu are nevoie de nici o prezentare. O simplă enumerare a unora dintre cele mai cunoscute producţii în care a jucat e suficientă: Ichi the Killer, Electric Dragon 80.000 V, Gohatto, Shark Skin Man and Peach Hip Girl, Swallowtail Butterfly, Pikunikku, Maboroshi. În interviuri, Kitano spune despre Asano că este un actor foarte talentat, dar că a fost distribuit în multe roluri nepotrivite lui. De gustibus!
Ittoku Kishibe (Boss Inosuke Ginzo), veteran al cinematografiei japoneze, avea la timpul filmărilor pentru Zatoichi mai mult de 50 de producţii în care jucase - un actor foarte popular în Japonia.
Alte nume mari: Akira Emoto - Tavern Owner Pops (şi el un monstru al cinematografiei japoneze, peste 30 de ani de carieră, 150 de filme), Michiyo Ookusu (mai puţin cunoscută în afara continentului asiatic, altfel un nume popular).
O parte din aprecierea pentru "Zatoichi" se datorează lor.
Iată deci că, după "Dolls", un film serios, meditativ, contemplativ şi personal, Kitano se angajează într-un proiect cu un subiect popular, aproape comercial, un proiect ce nu-i aparţine, dar pe care îl personalizează într-un mod reuşit. Aici stă, cred eu, meritul lui Kitano: în felul original în care a reuşit să-şi apropie şi să trateze subiectul.
Kitano filmează "Zatoichi", se distrează şi distrează. Filmul va fi cel mai mare succes de casă din filmografia regizorului de până la acel moment.
Continuare
