În timp ce Takeshi Kitano era ocupat cu filmările pentru "Kikujiro", mama sa, Kitano Saki, a suferit un accident la picior. Datorită vârstei înaintate, refacerea este dificilă şi Saki a trebuit să se interneze.
      De câte ori îi permite programul încărcat de filmări, Takeshi face vizite la spitalul unde se află mama sa, în afara oraşului Tokyo. Marcat de situaţie va introduce şi în "Kikujiro" o scenă în care personajul jucat de el merge să-şi viziteze mama la spital.

La mijlocului lui 1999, Takeshi este prezent la Cannes cu filmul său "Kikujiro". Deşi reacţiile au fost foarte bune şi Kitano chiar ajunsese să spere la Palme d’Or, un alt film va câştiga premiul cel mare. Kitano e foarte dezamăgit şi, pe un fond de oboseală şi stress, anunţă că nu poate da nici un interviu celor interesaţi de reacţiile post festival - era începutul unei alte perioade mai delicate.
      La scurt timp de la întoarcerea în ţară, starea sănătăţii mamei sale se înrăutăţeşte. Kitano Saki moare la vârsta de 95 de ani. 

                 "I always watched my mother working so very hard and crying.
                 I can never thank her enough. I will try my best to do better work" (T. Kitano)
                 (http://www.kitanotakeshi.com/index.php?content=biography)

Brother (2001)

     Kitano gândise "Brother" ca urmare la "Sonatine" încă din timpul filmărilor pentru acesta din urmă. La festivalul de la Cannes, de care vorbeam mai sus, Kitano întâlneşte un prieten mai vechi, producătorul englez Jeremy Thomas, cu care, la o discuţie amicală, discută posibilitatea realizării unui film în S.U.A. Proiectul e pus pe roate un an mai târziu, când cei doi se reîntâlnesc la "London International Film Festival".
     Ca producător, J. Thomas îşi va face treaba foarte bine creând în jurul lui Kitano un excelent mediu de lucru şi o echipă cu care Kitano va colabora fără probleme.
(Filmările pentru "Brother", deşi plănuite iniţial pentru New York, s-au făcut la Los Angeles. Era mai la îndemână pentru numeroasele cadre din suburbii.)

     "Brother" este despre Yakuza în general şi despre Yamamoto (Beat Takeshi) în special. Aniki Yamamoto e un gangster Yakuza care e nevoit să plece din Japonia. Exilat în L.A., fără a avea nimic de pierdut, preia o mică gaşcă de dealeri locali şi îi ajută să-şi mărească teritoriul şi volumul activităţilor. 
     În film, la tot pasul, motivele şi elementele regizorale specifice lui Kitano, aceleaşi din mai vechile sale filme cu Yakuza: Violent Cop, Sonatine. Poate doar ceva mai multă violenţă ca de obicei, dar felul de a o pune in cadru este la fel: abrupt, în răbufniri scurte, dar eficiente, uneori de un umor absurd. Un accent special este pus de data asta pe regulile şi tradiţiile grupărilor Yakuza din Tokio, bine documentate în spatele scenariului, conducând motivaţional personajele. Din punctul acesta de vedere, prietenia lui Yamamoto cu negrul Denny e puţin forţată. Puţin cam schematic şi nu foarte credibil este şi parcursul grupului condus de Yamamoto, felul în care îndepărtează ei, la rând, diversele găşti de mafioţi, înainte de a se lovi de Mafia italiană.

     Un element interesant, poate esenţial, este faptul că personajele gangsterilor Yakuza poartă numele unor generali japonezi din al doilea război mondial. Întrebat despre acest lucru, Kitano spune într-un interviu că se poate face o paralelă între ceea ce se întâmplă în film şi anumite situaţii în care s-a aflat armata japoneză în Al Doilea Razboi Mondial.

     Rep.: - So in a sense this is a film about Pearl Harbor?
     T. K.: - Exactly! There are striking parallels. My character Yamamoto's hesitation about            confronting the Mafia matches Yamamoto Isoruku's doubts about Pearl Harbor. But nobody in          Japan has picked up on this yet. I thought the names made it obvious.

Spiritul de sacrificiu al unor personaje şi felul lor de a acţiona uneori, fără teama consecinţelor, te duc şi ele cu gândul la piloţii kamikaze din Al Doilea Razboi Mondial. 

     "Brother" îmi pare începutul unei depresiuni în cariera regizorală a lui Takeshi Kitano. Un început de coborâre după culmile "Hana-Bi" şi "Kikujiro".
     Când l-am văzut prima oară, unul dintre primele filme de Kitano văzute de mine, mi-a plăcut chiar foarte mult. Mi-a plăcut prospeţimea lui, modul natural în care inova felul de a povesti, editarea eliptică, neliniară. Revăzându-l mai târziu, situându-l cronologic în filmografia lui Kitano, "Brother" îşi pierde din prospeţime şi îmi pare din ce în mai mult o (semi)reciclare a unor motive mai vechi. Astfel, pe măsură ce aflu mai multe lucruri despre el, îl înţeleg mai bine dar, la re-vedere, îmi place mai puţin.

If I look back, I think I used to have a clear intention to make film that were very much my own, in my own style. That continued up to Sonatine. After the accident, I think I became more open to outside ideas and influences - more mature. But maybe Brother marks the end of that phase. I'd like to go back to working with the kind of high tension I had at the start. Perhaps Brother marks the point where my rehab after the accident is finally complete.       (T. Kitano)

Continuare