Rating:

"...it is with Sonatine that I had the feeling to achieve the first stage as a director." (T.K.)

     "Sonatine" este al treilea film cu Yakuza al lui Kitano. El vine după momentul de respiro "A scene at the sea" ÅŸi ca o încercare de răspuns la eÅŸecul de casă "Boiling point".
     Okuzama Kazuyoshi, producătorul executiv ÅŸi directorul casei de filme "Shochiku", la care au apărut primele două filme cu Yakuza ale lui Kitano, voia un nou film de acÅ£iune cu mafioÅ£i violenÅ£i. Compania lui era în criză ÅŸi avea nevoie de un succes de încasări. Ajunge la un acord cu Kitano ÅŸi, cu un buget minimal, încep filmările pentru "Sonatine". Metodele de lucru ale lui Kitano intră însă repede în conflict cu ideile de succes  ale producătorului Kazuyoshi ÅŸi acesta din urmă îşi pierde uÅŸor-uÅŸor speranÅ£ele financiare ÅŸi dorinÅ£a de a mai colabora vreodată cu regizorul Kitano.

     ÃŽn ciuda temerilor lui Kazuyoshi, Sonatine se va dovedi în timp un succes, chiar dacă nu unul financiar - este filmul prin care Kitano începe să fie cunoscut de către publicul ÅŸi critica din afara Japoniei. Sonatine participă la câteva festivaluri mari de film: Cannes, Taormina , Melbourn, Toronto ÅŸi aduce primul premiu internaÅ£ional pentru Kitano, premiul criticii la Cognac Festival du Film Policier. Din partea academiei japoneze de film, ÅŸi de data asta, doar distincÅ£ia acordată coloanei sonore a lui Joe Hisaishi.

     Cum spuneam, Sonatine este cu Yakuza. MafioÅ£ii japonezi din filmul lui Kitano fac cam ce fac toÅ£i mafioÅ£ii din lume, doar că feÅ£ele lor rămân inexpresive orice s-ar întâmpla. Astfel, când se împuÅŸcă de exemplu, ei nu au o expresie fioroasă, perversă sau satisfăcută. Nu, ei privesc, ca de pe WC, într-o aÅŸteptare indiferentă, mânuind o paletă de expresie a feÅ£ei doar ceva mai bogată ca cea a unui bondar. Altfel, au ÅŸi ei clanuri, teritorii, comploturi.

     Distinct ÅŸi foarte special este paragraful (o treime din film) în care una dintre găştile de mafioÅ£i, datorită conflictului cu restul organizaÅ£iei, e nevoită să se retragă pe o plajă pustie. Pentru că se plictisesc, membrii găştii ajung să-ÅŸi caute diverse distracÅ£ii, copilăreÅŸti aproape, puÅ£in crude, puÅ£in absurde. Atmosfera se schimbă radical iar felul în care Kitano a reuÅŸit să compună acest spaÅ£iu diferit, un film în film practic, face din Sonatine o experienţă memorabilă.

Dacă sunteţi suficient de deschişi să acceptaţi că nişte membri Yakuza, după ce evită o baie de sânge, se retrag pe o plajă pustie să joace frisbee, atunci trebuie să vedeţi Sonatine!

     Kitano era, până la acest film, foarte reticent la cadrele luate cu camera în miÅŸcare pentru că "riÅŸti să iei în cadru lucruri pe care nu Å£i le-ai dorit". Sonatine este din acest punct de vedere o premieră, iar miÅŸcarea camerei devine un joc în sine, unul la fel de bine controlat precum compoziÅ£ia în cadrele fixe.

Imediat mai jos altă imagine ce sugerează stilul ilustrativ, descriptiv, simplu, aproape naiv al punerilor în scenă ale lui Takeshi.
Regula e simplă: aliniază personajele şi filmează-le!

 "Banda" intr-un moment de aÅŸteptare.

     ÃŽn final, Sonatine este de abea "the first stage", aÅŸa cum spune regizorul în interviul citat la început, iar arta cinematografică a lui Kitano se va matura ÅŸi decela în filme ce vor urma. TotuÅŸi, în felul său defectuos ÅŸi puÅ£in dezlânat, reuÅŸeÅŸte cumva să fie special ÅŸi să producă o impresie, nu puternică prin forţă, ci memorabilă în delicateÅ£e. ÃŽn plus, la o privire mai generală asupra evoluÅ£iei viitoare a regizorului, Sonatine are meritul de a închega o echipă solidă cu care Kitano va lucra de acum cu succes: Katsumi Yanagishima – cameraman, Hisaishi – coloana sonoră, Masayuki Mori – producător, Susumu Terajima ÅŸi Ren Osugi – actori.

     Precum personajul pe care-l joacă în Sonatine, un ÅŸef mafiot care ajunge să fie plictisit ÅŸi obosit de viaÅ£a pe care o duce, Kitano se pare că a obosit ÅŸi el să facă filme cu Yakuza. Dovada se află în următorul lui film: "Geting any?"

Continuare