





Boiling point
Nici nu terminase bine primul său film "Violent Cop" şi Kitano făcea deja planuri pentru un altul. Şi, pentru că văzuse din sală reacţia iepurilor*, care râdeau instant şi fără excepţie de căte ori Kitano, comediantul, apărea pe ecran, s-a gândit să imagineze şi să joace un personaj chiar mai sadic, mai violent şi mai iraţional decât "poliţistul violent". Să vedem cine mai râde acum! Uehara se numeşte personajul şi este un yakuza care porneşte o răzbunare pe cont propriu împotriva oamenilor pentru care lucra.
"It took me ten years of playing serial killers and rapists to be perceived as a serious actor amongst the Japanese public." (Takeshi Kitano)
Povestea din "Boiling Point" nu e chiar complicată, dar modul eliptic în care Kitano a ales să editeze filmul cere atenţie sporită şi chiar revederea anumitor secvenţe. Schimbarea scenelor este bruscă şi derutantă uneori, Kitano evitând elementele explicative sau de introducere. Lucrurile se întâmplă pur-şi-simplu, fără pregătiri şi explicaţii, fără o ordine aparentă, uneori într-un mod absurd.
"[...] I’m more interested in the editing process, so I tend to shoot in a hurry. Maybe you don’t always have enough footage, but how you play around with it, is what is interesting." (T. K.)
Deşi sună
interesant în teorie, scenariul rămâne totuşi o cacialma. Şi, deşi incitantă la
dezlegare, povestea, precum o cacialma, lasă la final gustul păcălelii.
Umorul direct,
ciudat şi absurd, neaşteptat şi nepregătit salvează cumva situaţia. Sunt mai
multe scene de-a dreptul savuroase, scene care în timp au ajuns marca Kitano.
În final, un film recomandat mai degrabă fanilor Kitano, celor deja iniţiaţi în cinematografia acestuia sau cinefililor mai îndrăzneţi. Oricum ar fi, e bine să-l vedeţi de cel puţin două ori!
iepurele* - genul de spectator care nu prea înţelege ce se întămplă pe scenă, dar de fiecare dată de grabă săritor în reacţii, zgomotos şi cunoscător.
A scene at the sea
După "Boiling
Point", o ratare din punct de vedere al încasărilor, Kitano părăseşte compania Shochiko
şi înfiinţeză Office Kitano. "A scene at the sea" este astfel primul film al
nou createi case de filme. Deasemenea este primul film regizat de Kitano în care el
nu joacă şi primul cu o coloană sonoră (pentru care a şi primit
un premiu din partea academiei japoneze de film). Jô Hisaishi a făcut muzica de film.
Costurile de producţie au fost reduse la minim, majoritatea scenelor sunt filmate afară, cu intervenţii minime asupra mediului. Dialogurile sunt aproape inexistente iar scenariul este minimalist. Aceleaşi cadre fixe cu care ne-a obişnuit deja regizorul.
Ceea ce aduce cu adevărat nou în cinematografia lui Kitano acest film sunt subiectul şi modul de abordare. "A scene at the sea" este despre un surdo-mut care lucrează pe o maşină de strâns gunoiul şi care la un moment dat se apucă de surf. Are şi o relaţie. De data asta fără Yakuza, fără sânge, fără violenţă. Majoritatea scenelor se petrec pe plajă, într-o atmosferă senină.
Un film contemplativ, tandru şi cu un umor discret. Un film nu de povestit, un film de văzut. Un film pentru oameni care au timp şi răbdare să stea singuri pe o plajă o oră şi jumătate.
Vă recomand să-l vedeţi acasă, comozi, în pat.
Continuare