Pantera - Cowboys from Hell – 9

     Pantera a scos în anii 80 patru albume hair/glam metal mediocre. Nimic nu anunța deci revoluția adusă de „Cowboys from Hell” - trash metal percusiv și percutant, în forță, eficient, memorabil.

     Phil Anselmo schimbă stilul vocal și lasă deoparte, cu excepția câtorva bucăți, stilul glam, flamboaiant și țipător. La fel face și chitaristul Dimebag Darrell, care trece de la riff-urile generice, căutate și inutil complicate, la exercițiile de ritmicitate și groove care-i vor rămâne amprentă. Evoluția se face natural și în secția ritmică unde Vinnie Paul (fratele mai mare al lui Dimebag) bate exact, eficient și cu nerv, iar la bass, Rex Brown adăugă minimul suficient pentru a da contur întregului. Un album bun și o evoluție uriașă.

     Suicidal Tendencies – Lights...Camera...Revolution! - 10

     Excelentă trupă! Excelent album!

     Întregul sună puternic, nervos, energetic, dement și cu umor – o combinație reușită, care descrie binișor și pe liderul trupei, vocalistul Mike Muir. La bass, Robert Trujillo sosise de puțin timp în trupă, dar amprenta sa asupra muzicii Suicidal e deja clară și indispensabilă. La baterie, multivalent și bine potrivit groove-ului pieselor, pentru ultimul său album cu trupa, R. J. Herrera. Chitara ritmică, Mike Clark, e puțin mai în spate în mix-ul total, dar riff-urile rămân eficiente. Chitară solo, another funky guy, Rocky George.

     The Exploited – The Massacre – nota 8

     La momentul 90, după zece ani de activitate, Exploited era o trupă matură și cu succes în zona punk. Massacre, deși diferit, mai metalic, mai trashy, rămâne în esență punk rock, chiar dacă fanii vechi ai trupei au strigat trădare. Chitările sunt aduse în față: riff-urile sunt intoxicante, inspirate și clare, perfect executate, solo-uri ok și bine integrate în restul piesei. Bateria și bass-ul leagă strâns totul, fără briz-brizuri. Structura și construcția mai simpluță a pieselor poate plictisi unii ascultători mai „complicați”, dar e foarte eficientă dacă vrei să sari în cap.

     Primus – Frizzle Fry – nota 10

     Oricine i-a ascultat muzica și, eventual, a mai citit și un interviu, ar trebui să-și fi dat seama că Les Claypool are trei coaie – treaba asta s-a văzut de la debut, ăsta e deja al doilea album.