New Orleans, poate orașul din sud cu cea mai solidă istorie și cultură muzicala, este reședința unor trupe emblematice pentru sludge metal: Eyehategod și Crowbar, sau mai alternative-ele Down și Acid Bath. Când vorbim de precursori, putem aminti de Black Sabbath, Swans sau Melvins, dar primele trupe cu adevărat de gen au fost Eyehategod și Crowbar, ambele înființându-se pe la 1988. Eyehategod au avut un început mai puțin frământat de schimbările de componență, așa că au ieșit primii cu album: In the Name of Suffering, 1990. Albumul a apărut inițial sub un label francez aproape necunoscut, Intellectual Convulsion, și a fost reeditat în 1992 de Century Media.

     Eyehategod: In the Name of Suffering – 6

     Raw, corrosive, heavy distorted, lethargic, sludgy guitars riffs. Hm, not riffs – sounds, guitar sounds! Altho really bad sound production. Altho kinda boring. That's Sludge Metal, Southern Sludge Metal. Debut album, pioneering and shit, 35 min.

***

     Dacă sudul apropiat costei de est avea Sludge-ul, depresiv, mâlos și coroziv, corespondentul muzical al sudului coastei de vest era o altă chestie nouă, Stoner Metal. Nu chiar la fel de slow, dar la fel de deep and hard, Stoner era în fond tot nevrotic, depresiv și dement, totuși diferit în manifestare, mai luminos, uscat, deșertic: Kyuss, Fu Manchu.
     Stoner e o treabă care a apărut la începutul anilor '90, e metal, dar e și blues rock, e sludgy, dar și psihedelic. Huge riffs & heavily distorted guitars, full, fuzzy & omnipresent bass, melodic & clear vocals. Putem să trecem la premergători ai genului mai multe trupe 70-iste, care au pus accept pe riff-urile ultra-heavy, super-distorted: Black Sabbath, Sir Lord Baltimore, Blue Cheer etc, dar asta nu ne spune mare lucru despre cum sunau trupe importante ale genului în anii 90: Kyuss, Monster Magnet. Stoner e un totuși un gen 90-ist, valorile și stilul sunt noi, „alternative”.
     Atenție, numele și curentul au fost inventate mai tâtziu, nimeni nu știa de Stoner în 1990.

     Sons of Kyuss – Sons of Kyuss – 7

     Kyuss (se pronunță kai-uhs) este probabil cea mai importantă trupă Stoner Rock.
     Într-un documentar despre trupele psychedelic-hard-rock underground americane din 70 până în 2007 („Such Hawks Such Hounds”, 2008) se vorbește și despre ei. Este safe deci să spunem despre Stoner Rock că este un curent care a rămas în underground.
     În România de la începutul anilor 90, în gașca noastră de rockeri nu era nimeni care să știe de Kyuss sau de Stoner Rock. Stoner Rock de fapt nici nu exista ca gen pe vremea Kyuss. Kyuss cânta, dar nu știau ce cântă. Câțiva critici, oameni de presă sau producători de studio vor descoperi curentul Stoner mult mai târziu, prin '97. Așa se întâmplă uneori cu genurile astea, cineva le inventează după ce au apărut.
     Înainte de Kyuss au fost Sons of Kyuss, same members, different band name. Sons of Kyuss erau John Garcia (vocals), Josh Homme (guitar), Chris Cockrell (bass), Brant Bjork (drums). Trupa a început să activeze la sfârșitul anilor 80 în Palm Desert, California.

     Sons of Kyuss au scos un self-titled demo în 1989, reluat apoi sub forma unui EP în 1990. Foarte originali, încă nesiguri și underground, neșlefuit, totuși cu forță și groove. Vor urma albume mai bune, dar Sons of Kyuss, deși înregistrat și mixat amateurish, rămâne un debut bun, suficient de interesant și proaspăt ca să nu plictisească nici astăzi la o ascultare cap-coadă.

***

     Alice in Chains – Facelift – nota 6

     "Facelift" e primul album Alice in Chains, o trupă ce avea sa devină un nume important pentru zona Seatle sound, aka Grunge (vom vorbi despre gen în 1991, odată cu Nevermind). Alte doua viitoare nume mari ale genului debutasera deja: Nirvana cu "Bleach" in 1989, fără mare ecou, și Soundgarden, deja la al doilea album, "Louder Than Love" (1989), ceva mai populari, dar cu un succes de piață tot modest.

     Alice in Chains nu vor împinge nici ei genul în mainstream, dar pun umărul. Ajutat și de MTV, care transformă "Man in the Box" într-un hit, albumul lor va ajunge în primele 50 în topul Billboard 200 un an mai târziu.

     "Facelift" poate păcăli cu down tuned, distorted, sludgy guitars and a dirty ”grungy” voice, dar ritmul e simplu și direct, hard rock, iar riff-urile au ceva de rock and roll attitude, hair/glam style. Partida bateriei e simplă, chiar simplistă, dar se spune că bateristul (Sean Kinney) era accidentat la înregistrări, deci se poate scuza. Vocea/vocile, distincte și cu un stil aparte, sunt foarte prezente, omniprezente, așa că dacă cineva nu gustă maniera, nu are ieșire.

     Biohazard – Biohazard – nota 6

     Biohazard's self titled debut album sună și se integrează în mișcarea crossover New York, cu tot cu elementele hip-hop. Îți imaginezi videoclipurile lor pe un teren de basket părăsit sau intr-o zonă urbană de skateboarding, în versuri despre violența urbană și droguri. Brooklyn e orașul pe care-l cântă și nu o fac rău, însă nici excepțional. Producția albumului are ceva amatorish - nu neapărat o problemă, căci se potrivește cu genul.

     Hard-core e un gen vechi de metal, dar Biohazard, așa cum suna la începuturi, va deveni sursă de inspirație pentru trupe ce vor veni.

***

     Mai greu de catalogat, să le zicem post-hardcore.

     Fugazi – Repeater – 7

     (Post)Punk? (Post)Hardcore? Nu contează, rock de calitate.

     Helmet – Strap It On - 7
     Un sunet produs semiprofesional și minimal, o muzică inovativă, inspirată și cu nerv – Helmet erau la debut o trupă greu de categorisit.
     Helmet și Fugazi ar fi putut fi pe același afiș în 1990, muzicile lor fiind apropiate conceptual și stilistic.

     Bewitched - Brain Eraser – nota 7
     Dacă explorezi planeta rock venind dinspre zona mainstream a media, Bewitched e pe partea invizibilă și e ușor de ratat. Albumul lor merită pomenit aici pentru că e mai mult decât interesant, inovativ și singular, e enjoyable. Ar fi fost bine să fie și ceva mai elaborat.