„Acu' şapte-opt ani, am cântat la o nuntă de oameni săraci, la Milcovăţ, n-o să uit toată viaţa nunta aia. Oamenii ne-au chemat şi, când am ajuns noi acolo, şapte muzicanţi, ce să vezi? Ginerică n-avea nici pantofi, doar o cămăşuţă si nişte pantalonaşi, mireasa avea un voal d’ăla, da' rochie nu.

     M-am întors la ai mei, la Ionică, la Robert: <Ce facem mă, fraţilor, nu mai luăm nici un ban la ăştia, cântăm de pomană. Păi cine vine la ăştia la masă? Trebuie să dăm noi bani să ajutăm>. Aveau o casă sărăcuţă, cu câteva mese in curte, şi când am început noi să cântăm, s-a adunat toata comuna, au sărit toţi să-i ajute, când au auzit ce lăutari au adus, dădea lumea bani. Şedeau şi pe garduri, curtea era plină, se dansa, nu mai ştiau ce să ne facă: <Vă mai aducem o mămăliguţă caldă, un vinişor?>

     Şi-a făcut omu' casă, şi-n ziua de azi, când mă vede, îmi zice: Daţi-ar Dumnezeu sănătate, Caliule!”                                    (Gheorghe Anghel „Caliu”)