Cum a apărut Taraf de Haïdouks.
La sfârşitul anilor '80, actualul manager al grupului Taraf de Haïdouks, Stéphane Karo (de origine din Ungaria) se afla la Bruxelles ca muzician într-o trupă de semi-amatori ce cânta muzică ethno cu influenţe arăbeşti. Şi pentru că muzica de care era interesat avea rădăcini în est, a ajuns cumva să asculte şi înregistrarea făcută de Laurent Aubert cu lăutarii din Clejani. Încântat de audiţie, îşi propune să-i întâlnească.
Astfel, în vara anului 1989, Stéphane Karo profită de o călătorie în România şi merge la Clejani. Vizita îl marchează şi pleacă cu gândul de a se întoarce ca să alcătuiască o trupă de lăutari pe care s-o aducă în vest. Evident, situaţia politică din România nu-i permitea nici o mişcare fără aprobarea autorităţilor, ideile lui fiind atunci imposibil de pus în practică.
Înapoi în Belgia, aflând de "Revoluţia din Decembrie", Karo, împreună cu prietenul şi viitorul său colaborator Michel Winter, pregătesc întoarcerea în România. Astfel, în 1990, cei doi vin la Clejani pentru a alcătui un taraf cu care să concerteze şi eventual să scoată un album afară. Îşi petrec vara în sat ascultând şi selectând membrii noului ansamblu.
Admiraţia celor doi pentru lăutarii din Clejani şi credinţa că muzica acestora era ceva deosebit, ce merita arătat unui public cât mai larg, au fost motoarele începutului tarafului aşa cum a fost el cunoscut în afară după 1990. Ei au venit şi cu ideea numelui "Taraf de Haïdouks".
În 1992, căsătorindu-se cu Margareta, sora acordeonistului Ioniţă, Stéphane Karo a devenit mai mult decât prietenul celor din Taraf, era parte a familiei. A învăţat apoi limba română, dar şi ţigăneşte, îmbrăţişând stilul de viaţă şi valorile noilor apropiaţi.
Cei doi proaspăt manageri s-au mişcat destul de repede şi, un an mai târziu, Taraf de Haïdouks avea aranjate câteva concerte în Belgia şi un album de înregistrat: "Musiques de Tziganes de Roumanie" ("Crammed Discs",1991).
(de la stânga la dreapta: Viorel Vlad, Michel Winter, Stephane Karo, Ioniţă Manole)Înainte de a se îmbarca în călătoria ce-i va face cunoscuţi lumii întregi, lăutarii din Clejani vin la Bucureşti pentru un concert şi înregistrări la "Muzeul Ţăranului", la invitaţia Speranţei Rădulescu. Concertul e cu public restrâns, fiind puţini cei ce auziseră atunci în Bucureşti de lăutarii din Clejani; la fel de puţini erau şi cei curioşi să audă.
Înregistrările, conduse de Speranţa Rădulescu şi axate pe piesele vechi, mai tradiţionale, vor apărea sub formă de dublu album zece ani mai târziu, în 2001 – "Outlaws of Yore / Les 'Haïdouks' d'Autrefois" ("Fundaţia Al. Tzigara-Samurcaş")
"It was tough finding someone to take me to take me to the village, the name of which I remembered from a record I’d seen. Finally we ended up in gypsyland, in Clejani. They took us in immediately and a whole series of musicians filed before us. Then we returned to Brussels. I remember looking back in the car, seeing the kids running after us and thinking: these people should play abroad, they deserve to be famous." (Stéphane Karo – The continuous adventures of Taraf de Haidouks DVD)
