muzica
filme
diverse

despre/muzica

     ÃŽnainte de a fi Taraf de Haïdouks au fost lăutarii din Clejani. 

     Clejani este un sat situat la 40 de kilometri depărtare de BucureÅŸti, în judeÅ£ul Giurgiu, pe malul râului Neajlov. Satul a fost cunoscut dintotdeauna pentru comunitatea de Å£igani lăutari, iar oamenii din localităţile din împrejurimi veneau la Clejani să-ÅŸi caute muzicanÅ£i pentru nunÅ£i.

     Primele imprimări audio cu lăutari din Clejani au fost făcute la începutul anilor '50.
Atunci, pentru că faima muzicanţilor depăşise graniţele zonei, "Institutul de Folclor din Bucureşti" a organizat un studiu asupra muzicii lor, ocazie cu care s-au făcut şi aceste înregistrări. Au lăsat o idee despre cum se cânta în acele vremuri: Gheorghe Moţoi (voce, contrabas), Florea Băsaru (vioară) şi Petre Manole (ţambal).

     Gheorghe MoÅ£oi              Florea Băsaru 

     30 de ani mai târziu, etnomuzicologul SperanÅ£a Rădulescu, entuziasmată de redescoperirea în arhive a vechilor înregistrări ÅŸi având suportul lui Ion AlbeÅŸteanu, merge la Clejani să vadă ce s-a ales de gloria lăutarilor din sat. Va fi încântată, o nouă generaÅ£ie apăruse, aceeaÅŸi măiestrie. ÃŽncă o dată se culeg date, mărturii, se fac înregistrări de teren. 

     Un rol important în crearea unei culturi muzicale de o anume disciplină a avut pentru lăutarii satului Clejani muzicianul Ion AlbeÅŸteanu. La începutul anilor '80, acesta îşi dedica o parte din timpul liber pregătirii de tarafuri de amatori din zonele limitrofe BucureÅŸtiului.

     ÃŽn 1986 etnomuzicologul elveÅ£ian Laurent Aubert vine în România pentru un studiu de documentare, iar SperanÅ£a Rădulescu îi prezintă lăutarii din Clejani. ElveÅ£ianul este încântat, îi aduce la BucureÅŸti pentru înregistrări, promite că va scoate un album cu muzica lor ÅŸi că-i va aduce afară pentru concerte. Pentru aceÅŸti lăutari, oricât de cunoscuÅ£i ar fi fost în împrejurimile satului lor, aceste promisiuni sunau din altă lume, nici nu le-au luat în seamă.

     Laurent Aubert se Å£ine însă de cuvânt ÅŸi prima ieÅŸire din Å£ară a "Clejanilor" are loc în 1988: concerte în ElveÅ£ia ÅŸi FranÅ£a, precum ÅŸi prima lor înregistrare comercială - "Musique des Tsiganes de Valachie, Les lăutari de Clejani", la o casă de discuri din FranÅ£a, "Ocora".
     Erau atunci: Dumitru Baicu "Cacurică" – voce, Å£ambal, Ion Manole – voce, vioară, contrabas, Niculai "Culai" NeacÅŸu – voce, vioară, Petre Manole - acordeon, Gheorghe Fălcaru "Fluierici" – fluier, contrabas, Sandu Marin – acordeon. ÃŽn tot acest timp, alături de ei, intermediind relaÅ£iile cu noua lume, a fost SperanÅ£a Rădulescu.

     (de la stânga la dreapta:                                     Dumitru Baicu "Cacurică", Niculae NeacÅŸu, Petre Manole, Ion Manole)

     DeÅŸi concertele de la Paris ÅŸi Geneva ÅŸi interesul din afară pentru taraful din Clejani au agitat puÅ£in apele structurilor comuniste, de găsit în acele vremuri în toate domeniile, inclusiv cel al muzicii populare cu aprobare de la stat, de fapt nimic nu s-a schimbat în viaÅ£a acestor lăutari: statul nu-ÅŸi permitea să-ÅŸi ÅŸifoneze imaginea promovându-i.

 

     "Eram niÅŸte puÅŸtani ÅŸi toată lumea era la picioarele noastre, da’ ca să cântăm aÅŸa bine, AlbeÅŸteanu ne freca ore întregi, până ieÅŸea toate apele dă pă noi. Eram o sută de copii ÅŸi, dacă unul singur dădea greÅŸ, el îl auzea. ÃŽmi zicea: <Uite, Caliule, cum e cu armonia, cu acompaniamentu’>, apoi făceam piesele respective. Să-i fie ţărâna uÅŸoară, Dumnezeu să-l ierte, de cate ori ajung la biserica, împart ceva pentru el. Că ăştia trei ne-a făcut pă noi, domne, AlbeÅŸteanu, doamna SperanÅ£a Rădulescu, dă ne-a dus mai întâi în FranÅ£a ÅŸi ElveÅ£ia, ÅŸi nea Mitica Pârvan, primaru’ nostru de atunci." (Anghel "Caliu", interviu Formula As)