muzica
filme
diverse

despre/muzica

1. Le Chant Des Fauves (7:32)  
2. Nar Djenetbouba (4:46)
3. Imidiwaren (6:26)
4. Zin Es Gourmeden (5:22)
5. Afours Afours (5:27)  
6. Tessalit (3:58)
7. Khedou Khedou (6:13)  
8. Mataraden Anexan (5:47)  
9. Bismillah (4:22)
10. Tin-Essako (Live) (2:08) 

Total Time: 52:00

Label: Wayward Records

Line-up / Musicians: Tinariwen

   Tinariwen este o trupă de tuaregi din Sahara, cu origini în nord-estul statului Mali.

   Cuvântul „Tinariwen” este pluralul lui „Ténéré”, care înseamnă „deşert” în limba tuaregă.

     Tuaregii, grup al etniei berbere, locuiesc partea de nord-vest a Africii, în special interiorul deşertului Sahara. Nomazi, crescători de animale, au fost cunoscuţi dintotdeauna ca organizatori ai caravanelor trans-sahariene.
     În mare parte, obiceiurile şi modul de viaţă le-au rămas aceleaşi până spre sfârşitul secolului XIX, când s-au văzut nevoiţi să lupte împotriva Franţei colonizatoare. Deşi învingători, francezii n-au reuşit de fapt niciodată să-i integreze vieţii coloniale, iar tuaregii au continuat să umble liberi, fără să respecte graniţele impuse de noul imperiu.
     Când mai multe ţări din nord-vestul Africii şi-au câştigat independenţa în anii ’60, teritoriile în care erau concentrate triburile tuaregilor au fost împărţite între noile state: Niger, Mali, Algeria, Libia. Majoritari în regiunea Saharei, dar minoritari în oricare din ţările zonei, tuaregii, marginalizaţi de guvernele acestor state, nu au încetat niciodată să-şi caute autonomia. Probabil în această împărţire post-colonială din anii ’60 îşi au astăzi originea revoltele din nordul ţărilor Niger şi Mali. Încă din 1963 în Mali, apoi în Niger şi Mali de-a lungul anilor ’80-’90 şi până astăzi, au existat revolte armate ale rebelilor tuaregi.

     Istoria de început a Tinariwen este strâns legată de cea a luptei tuaregilor pentru autodeterminare şi autonomie.
     În 1982, în Mali, în nord-est, la graniţa cu Niger, izbucneau primele revolte dintr-un lung şir de lupte duse de rebelii tuaregi împotriva armatei guvernamentale. Soldaţii tuaregi se foloseau atunci de o casetă cu muzica celor de la Tinariwen când mergeau să facă propagandă printre tineri.
     Câţiva ani mai târziu, membrii trupei merg în Libia pentru a face instrucţie într-o tabără militară. Libia era atunci aliatul de conjunctură al cauzei tuaregilor şi organiza pe teritoriul propriu tabere de pregătire militară. La începutul anilor ’90, mai mulţi dintre membrii trupei ajung să fie implicaţi în luptele din nordul Mali. 

    „I went back to Libya in 1987. I went straight to the Tuareg camp, where they did military training. I had decided to join the rebellion. This was where I encountered the whole group Tinariwen, Ibrahim, Japonais, Hassan, Inteyeden, Khedou, everyone. They had already become soldiers. I was the last member of Tinariwen to get military training. The group had formed in another military camp in Libya. Each time I went among them, there was a rehearsal, so I began to rehearse with all the members of Tinariwen. At the same time, for the whole of 1987, I was getting my military training.”

    „In 1990 we all went back to Mali, the whole group Tinariwen. Me, Ibrahim, Inteyeden, Hassan, Khedou, we all went back. In June, the rebellion broke out in Mali. That was a very hard time. We were in the mountains with the people and involved in all the events of 1990. Each of us had come independently. We were not together. We all knew that the rebellion was starting in Mali and we all went there and found one another in the mountains. Then there was war, from June through December. We were in the mountains fighting. We played guitars, we carried arms as well.”
  (guitarist Abdallah Ag Lamid, Tinariwen – interviu agraw.com)

 

Odată cu acordul de pace din 1995, în cadrul unui program susţinut de guvernul francez, statul Mali a oferit soldaţilor tuaregi locuri de muncă în armată şi administraţie. La acel moment, cei mai mulţi dintre membrii Tinariwen deciseseră deja că vor să-şi continue viaţa ca artişti. Vor urma multe drumuri şi concerte în zonele cu populaţie tuaregă: Mali, Niger, Algeria.

În tot acest timp, Tinariwen nu a funcţionat niciodată ca o trupă cu membri stabili, a fost mai degrabă un colectiv muzical, câţiva membri de bază şi alţii, mulţi, care se schimbau în funcţie de situaţie şi viaţa fiecăruia.

    „We didn’t move together as a group, but we would know where someone was, and each time we would come together, in Mali, in Niger, in Algeria. We’d spend a week together, or a month, and then separate. Sometimes one of us would be alone for five months. Or two of us would travel together for a time. That’s how it was.”
  (guitarist Abdallah Ag Lamid, Tinariwen – interviu agraw.com)

Ibrahim Ag Alhabib, cel mai vechi mebru, iniţiatorul şi liderul Tinariwen vorbeşte şi el într-un interviu despre aceste schimbări:

    „In the desert, everybody is always moving. That's our culture. It's very very hard sometimes to get together, or to stay in the same place. We need our freedom. So Tinariwen has survived because really almost every Tamashek musician in the northeast of Mali or the south of Algeria is part of Tinariwen. And if just two of them come together to sing our songs, that's enough for it to be Tinariwen.”
  (Ibrahim Ag Alhabib – interviu worldmusic.nationalgeographic.com)

               

     Chiar şi în perioadele agitate de la începuturi, muzica Tinariwen nu era doar despre luptă. Se cântau viaţa de zi cu zi, oamenii, drumurile de nisip ale deşertului, exilul. În toate, între cântece şi între oameni, punctul comun era şi a rămas limba tuaregă, Tamashek. Şi cum Tinariwen era cam singura trupă din zonă, curând au început să fie chemaţi la mai toate evenimentele importante ale comunităţii, inclusiv la nunţi.
     În 1999 câţiva dintre membrii trupei au fost invitaţi să concerteze în Franţa. Acolo s-a discutat posibilitatea organizării unui festival de muzică în deşert şi s-a convenit pentru regiunea tuaregă din nord-estul Mali. Astfel, primul „Festival au Desert” va avea loc doi ani mai târziu, la Tin Essako. Profitând de ocazie, organizatorii evenimentului au adus şi echipament audio pentru înregistrarea unor sesiuni cu trupe ale festivalului, printre care şi Tinariwen. Astfel avea să apară primul album al trupei: „The Radio Tisdas Sessions” (după numele studioului unde s-a înregistrat).

     „The Radio Tisdas Sessions”, albumul de debut al Tinariwen, vine după aproape 20 ani de când aceşti oameni făceau muzică împreună. Experienţa din spatele cântecelor, nu atât cea muzicală cât cea umană în general, este uriaşă. Astfel, deşi a fost pregătit şi înregistrat pe fugă, într-un studio improvizat şi dotat cu electricitate doar seara şi până la miezul nopţii, albumul respiră bogăţia unui mod de viaţă excepţional, foarte dificil, dar liber şi special, complet diferit de rutina occidentală. O face fără încrâncenare şi exces, cu înţelegerea şi seninătatea pe care ţi le oferă timpul, experienţa şi spaţiul deschis cât vezi cu ochii al deşertului.
     Să aproximăm muzica de pe „Radio Tisdas” ca aparţinând genului blues, sau rock, sau afro-world-music ar însemna să forţăm lucrurile. Sigur, chitările electrice, bassul, percuţia sunt acolo, ca la atâtea trupe din occident; ritmul de blues şi influenţele muzici tradiţionale ale zonei se simt şi ele. Cu toate astea, albumul este altceva decât orice din ceea ce ştiam înainte, este un gen în sine.
     Ritmul este încet şi neted, dar hipnotic, pare reţinut, dar e intens; muzica e naturală, sinceră, simplă si emotivă, evocativă. Sentimentul e nou.

Cum se ascultă: în deşert, pe cămilă. Dacă n-aveţi deşert merge şi-ntr-o ceainărie mică, discretă, cu tavan jos, liniştită şi răcoroasă, în miezul unei zile luminoase de vară. Important e să nu vă grăbiţi nicăieri.

Sample:

Discography:
2001 - The Radio Tisdas Sessions (Wayward Records)
2004 - Amassakoul (2004) (Independent Records Ltd.)
2007 - Aman Iman (2007) (Independiente)
2009 - Imidiwan (2009) (Independiente)
2011 - Tassili (2011) (V2)